„Ziua de 18 decembrie o dedicăm în fiecare an sărbătorii minorităților naționale. Fiecare dintre acestea contribuie prin valorile sale la dezvoltarea unui adevărat model de interacțiune culturală și conviețuire între populația majoritară și cea minoritară. Suntem toți cetățeni ai României, cu drepturi egale, fapt consfințit prin Constituție. Am trecut împreună prin încercările istoriei, iar în urmă cu trei decenii am înfruntat împreună regimul totalitar, am pornit împreună pe drumul democrației și continuăm acum pe acest drum. Indiferent de apartenența etnică sau culturală, ne dorim toți să trăim într-o țară prosperă și atașată valorilor democrației”, se arată în mesajul premierului.
Ludovic Orban a arătat că societatea românească a evoluat în ultimii 30 de ani de la multiculturalism la interculturalism, demonstrând că diversitatea nu înseamnă divizare, ci un plus pentru toți.
„Am convingerea că raportarea tuturor la un ideal comun, de prosperitate, democrație și consolidarea statului de drept, reprezintă câștigul cel mai de preț pentru România. Prin politici bazate pe respect, recunoaștere reciprocă a drepturilor și a valorilor, toleranță, dialog și reprezentare democratică la nivel politic și instituțional, România a devenit unul dintre cele mai apreciate modele de protecție a drepturilor minorităților. Este direcția pe care suntem deciși să o continuăm, pentru că ne dorim o societate în care fiecare cetățean să se simtă cu adevărat acasă. La mulți ani, concetățenilor care aparțin minorităților naționale! La mulți ani, în spiritul motto-ului Uniunii Europene, ‘Unitate în diversitate!”, a conchis șeful Executivului.